Home » Știință » Medicină: Cele mai importante inovaţii în 2011

Medicină: Cele mai importante inovaţii în 2011

Publicat: 12.02.2011
Va fi oare 2011 anul în care sistemul imunitar uman îşi va lua revanşa asupra cancerului? Pare că da, cel puţin conform pronosticurilor făcute de experţii de la Cleveland Clinic, Statele Unite, care au inserat două medicamente pentru imunoterapia cancerului (mai precis, contra melanomului avansat şi a tumorilor la prostată) printre noutăţile care vor avea cel mai mare impact asupra medicinei în anul care tocmai a început.

Ca în fiecare an, şi la finele celui trecut, o echipă compusă din 60 de medici şi cercetători de la Cleveland Clinic a realizat un Top 10 al celor mai importante inovaţii din medicină. Şi, în timp ce locul întâi este dedicat Alzheimer-ului, mai exact unui compus radioactiv care permite obţinerea de imagini moleculare ale creierului, pentru diagnosticarea precoce a maladiei, cel de-al doilea şi cel de-al treilea loc sunt ambele „rezervate” luptei cu tipuri de cancer până acum fără speranţă.

Prima inovaţie care promite să nu treacă neobservată în 2011 este anticorpul monoclonal „ipilimumab”, despre care anul trecut s-a spus că ar fi prima terapie din ultimii 30 de ani în măsură să îmbunătăţească rata de supravieţuire a bolnavilor cu cancer aflat în stadiu avansat; medicamentul funcţionează deblocând, la nivel molecular, anumite limfocite (celulele T) ale sistemului imunitar şi făcându-le capabile să agreseze tumora.

A doua noutate celebrată de experţii de la Cleveland Clinic este primul vaccin terapeutic aprobat de FDA împotriva cancerului de prostată. Denumit Provenge, vaccinul acţionează inducând un răspuns al sistemului imunitar contra cancerului şi s-a dovedit în măsură să reducă cu 24% riscul de moarte la pacienţii cu boala deja răspândită în organism.

În top mai figurează şi două noi medicamente pentru tratamentul hepatitei C şi o micro-capsulă care le va permite medicilor pediatri să realizeze endoscopii ale tractului digestiv mult mai puţin invazive pentru micii pacienţi.

Sunt semnalate şi un tratament pentru scleroza multiplă, un test pentru astm, o nouă tehnică de chirurgie pentru tratamentul obezităţii morbide şi o nouă tehnologie care permite monitorizarea la distanţă a pacienţilor cu risc crescut de infarct.

Tot la finele anului trecut, experţii Societăţii Americane de Oncologie au compilat şi ei o lista a principalilor paşi înainte făcuţi în cercetarea anti-cancer sau, mai bine spus, a rezultatelor care au avut cel mai mare impact în ceea ce priveşte tratamentul pacienţilor. În cadrul raportului 2010 sunt citate 53 de studii semnificative, dintre care 12 sunt recunoscute că fiind de maximă importanţă; patru dintre ele privesc tratamentul tumorilor aşa-numite „dificile”, precum cele la plămâni la persoanele în etate, cele la pancreas în stadiu avansat, tumorile la ovare şi melanoamele. Mai exact, radioterapia hipofracţionata permite reducerea riscului de recidivă la tumorele la sân, cu un ciclu de şedinţe de doar trei săptămâni faţă de cele şase standard. Au fost scoase în evidenţa noi terapii targetate pentru bolnavii de melanom şi cancer la plămâni, precum şi terapii recent aprobate pentru tumorile la prostată.

Pacientul 2.0

Pe net, site-urile unde utilizatorii au posibilitatea de a schimba între ei informaţii despre boli, de a cere şi a furniza sfaturi cu privire la tratamente sau chiar pe aceea de a da „note” spitalelor şi instituţiilor sanitare, s-au transformat, de câţiva ani încoace, într-un fenomen în toată puterea cuvântului. Unul cu nenumărate implicaţii, potrivit unui articol apărut anul trecut în revista italiană L’Espresso, întrucât Internetul a reuşit să cutremure din temelii vechea relaţie dintre bolnavi şi medici. Unii cred că în bine, alţii că în rău.

„Faza cea mai rea a tratamentului a trecut, dar voi avea oricum nevoie să vorbesc despre terapie. Şi-atunci, vă spun: bine aţi venit!”. Aşa sună primul post de pe un blog unde subiectul principal îl reprezintă tumorele. Se numeşte „On the widepeak” şi este jurnalul online al lui Mj, care din 2007 se luptă cu un cancer la sân. Nu este nici pe departe unica autoare a unui blog pe această temă: în ultimii ani, netul s-a umplut de persoane care „se trateaza” cu ajutorul World Wide Web-ului şi al resurselor furnizate de acesta.

Nu este vorba despre pacienţi care cumpără medicamente online, ci de persoane care creează, în mod autonom, nişte social network-uri, pentru a putea intra în legătură şi a conversa cu cei care trec prin aceleaşi experienţe de viaţă. Şi, de multe ori, totul se transformă într-un soi de terapie de grup. Pagina de web apare, adeseori, ca o supapă, dar apoi devine o comunitate, pe măsură ce bloggerii se comentează şi se linkeaza unul pe celălalt, generând o reţea tot mai mare pe zi ce trece. Realitatea este că sunt persoane care, altminteri, n-ar avea cum să se întâlnească şi au, astfel, acces la informaţii, contacte şi sfaturi şi la speranţa că acestea le vor putea schimba viaţă în bine: nume şi contacte ale specialiştilor, ajutor în depăşirea efectelor colaterale ale terapiilor, sfaturi despre cum trebuie vorbit cu medicii, sprijin psihologic şi susţinere emoţională.

„Este fundamental pentru pacienţi să comunice între ei”, explică Cristina Zucchermaglio, de la Departamentul de Psihologie al Universităţii La Sapienza din Roma, autoarea unui studiu despre importanţa dialogului între bolnavi, publicat în „Journal of Oncology Practice”. „Realmente, a vorbi şi a crea o comunitate nu furnizează doar un sprijin psihologic sau emoţional, ci furnizează şi instrumentele cognitive şi practice în măsură să-i permită bolnavului să înfrunte mai bine boala. Lucru valabil şi pentru comunităţile online”.

Şi nu doar cancerul îi stimulează pe oameni să le împărtăşească necunoscuţilor povestea propriei experienţe. În opinia Federicăi Casadei, preşedinta unei asociaţii italiene dedicate procreării asistate medical (Asociaţia CercounBimbo), al cărei forum numără 35.000 de persoane înscrise, comunităţile de pe web au succes pentru că reuşesc să umple un gol existent în relaţia medic-pacient, atât din punctul de vedere al informaţiei, cât şi din cel emoţional. „Exista o sumedenie de oameni care ne scriu pentru că nu au înţeles când să înceapă un tratament, pentru că nu reuşesc să interpreteze o fişă clinică sau pentru că. pur şi simplu. au nevoie de sfaturi şi opinii”, spune Casadei.

Mai ales în ţări precum Canada şi Statele Unite, fenomenul „pacientilor în reţea” este unul consolidat şi foarte complex: trece dincolo de bloguri sau forumuri, ajungând la mari agregatoare de site-uri personale, cum este, de exemplu, Mother With Cancer, şi la social network-uri ale pacienţilor.

„Netul poate fi util medicilor şi pacienţilor în multe alte moduri. De exemplu, poate fi monitorizat un pacient cu o boală cronică, prin intermediul unor dispozitive conectate la Internet, capabile să înregistreze online parametri de interes, asfel încât medicul să aibă acces la date în timp real şi să schimbe tratamentul în funcţie de necesităţi, în timpul unei convorbiri telefonice şi fără a mai fi nevoie de vizite în mod continuu”, explică Alberto Ugazio, director al Departamentului de Medicină Pediatrică din cadrul spitalului „Bambino Gesù” şi preşedinte al Societăţii Italiene de Pediatrie. De altfel, se pare că de-acum nici pacienţii nu mai seamănă cu cei din urmă cu zece ani; sunt mai instruiţi, mai informaţi şi mai conştienţi şi, de aceea, e mai simplu să interactionezei cu ei şi chiar, dintr-un anume punct de vedere, să-i tratezi, crede Germano Zampa, oncolog la Spitalul Nuovo Regina Margherita din Roma, foarte atent la noua realitate a „pacienţilor digitali” sau „e-patients”.

E-patient este şi denumirea unui site creat de Tom Ferguson, decedat în 2006, după o bătălie de 15 ani cu un cancer; termenul indică „un individ bine informat, capabil, implicat în deciziile legate de propria stare de sănătate şi care priveşte acest aspect al vieţii sale ca pe un soi de parteneriat între pacient, medici şi sistemul sanitar”.

Obiectivul de a furniza instrumente utile pacienţilor, dar şi medicilor, este şi cel al PatientOpinion (patientopinion.org.uk), un site din Marea Britanie, unde pacienţii nu doar vorbesc despre ei înşişi cu alţii, ci îşi împărtăşesc experienţele avute în diferite spitale şi direct medicilor, generându-se, în ultima instanţă, un feedback între bolnav şi structurile sanitare, foarte util ambilor.

Mothers with cancer
Este considerat cel mai faimos blog colectiv al pacienţilor din lume şi este actualizat zilnic de femei şi mame care luptă cu cancerul. „Fie că aţi venit aici pentru a citi, a scrie sau a discută despre diagnostice, terapii, radiaţii, supravieţuire, chirurgie, efecte secundare sau despre orice altceva din viaţa unei mame sau a unei femei care a supravieţuit cancerului, sunteţi binevenite”.

Rare Disease Day 2010
În secţiunea „Tell Your Story” a acestui portal dedicat bolilor rare se pot publica fotografii şi materiale video. În acest mod, cei implicaţi îşi pot spune povestea celorlalţi, bolnavi sau simpli vizitatori, pot face apeluri umanitare sau pot furniza informaţii despre aceste patologii „uitate”.

Sermo
Este cea mai mare comunitate a medicilor de pe web, alcătuită din 115.000 doctori proveniţi de pe întreg teritoriul Statelor Unite şi care acoperă 68 de specializări diferite.

Society for Participatory Medicine
Misiunea declarată a acestui site este să-i aducă împreună pe e-pacienti şi pe profesioniştii din sistemul sanitar.

Health 2.0
Site-ul unei conferinţe pe tema sănătăţii, Health 2.0 studiază utilizarea de către pacienţi şi medici a noilor generaţii de tehnologii online – de la comunităţi la instrumente de căutare – şi cum schimbă ele modul în care lucrează operatorii sanitari.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O specie de păsări care seamănă cu pinguinii, devastată de un val de căldură
O specie de păsări care seamănă cu pinguinii, devastată de un val de căldură
Prietenii ajută persoanele în vârstă mai mult decât familia, arată un studiu
Prietenii ajută persoanele în vârstă mai mult decât familia, arată un studiu
Căutările Google arată de ce le este frică românilor
Căutările Google arată de ce le este frică românilor
Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti, din ordinul Elenei Ceauşescu
Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti, din ordinul ...
Papa Francisc, vizat de un atentat cu bombă. Vaticanul a fost informat de serviciile secrete britanice
Papa Francisc, vizat de un atentat cu bombă. Vaticanul a fost informat de serviciile secrete britanice
Cât internet au consumat românii în anul 2024?
Cât internet au consumat românii în anul 2024?
Încă un petrolier a întâmpinat probleme în Marea Neagră
Încă un petrolier a întâmpinat probleme în Marea Neagră
Cum a reușit o femeie să scape de închisoare după ce a aruncat cu milkshake în „artizanul Brexitului”
Cum a reușit o femeie să scape de închisoare după ce a aruncat cu milkshake în „artizanul Brexitului”
Premieră în astronomie! O stea binară, detectată pentru prima dată în apropiere de gaura neagră supermasivă din centrul Căii Lactee
Premieră în astronomie! O stea binară, detectată pentru prima dată în apropiere de gaura neagră supermasivă din centrul ...
Cât de mult „ne putrezește” Internetul creierul? Dovezile sunt tot mai greu de ignorat
Cât de mult „ne putrezește” Internetul creierul? Dovezile sunt tot mai greu de ignorat
Studiu: Salvarea animalelor „bătrâne și înțelepte” este vitală pentru supraviețuirea speciilor
Studiu: Salvarea animalelor „bătrâne și înțelepte” este vitală pentru supraviețuirea speciilor
Apostolul Sfântul Pavel, autorul unora dintre cele mai vechi scrisori creștine
Apostolul Sfântul Pavel, autorul unora dintre cele mai vechi scrisori creștine
Agatha Christie, Regina Crimelor și Misterelor. Cea mai bine vândută romanicieră din toate timpurile
Agatha Christie, Regina Crimelor și Misterelor. Cea mai bine vândută romanicieră din toate timpurile
Ingrid Bergman, persecutată pentru relația cu regizorul italian Roberto Rossellini. „Am trecut de la statutul de sfântă la cel de curvă și înapoi la sfântă, toate astea într-o singură viață”
Ingrid Bergman, persecutată pentru relația cu regizorul italian Roberto Rossellini. „Am trecut de la statutul de sfântă ...
Studiu: Expunerea la poluarea atmosferică poate crește riscul de infertilitate
Studiu: Expunerea la poluarea atmosferică poate crește riscul de infertilitate
Doar 30 de minute de activitate pe zi ajută memoria, arată un studiu
Doar 30 de minute de activitate pe zi ajută memoria, arată un studiu
Update Go4it #8: Luci Popa vine la podcast să ne spună povestea sa, cât de rapidă este mașina Xiaomi și ce ar face fără iPhone
Update Go4it #8: Luci Popa vine la podcast să ne spună povestea sa, cât de rapidă este mașina Xiaomi și ce ar face ...
(P) Descoperă cât costă un implant dentar: prețul nu mai este unul tabu pentru nimeni!
(P) Descoperă cât costă un implant dentar: prețul nu mai este unul tabu pentru nimeni!